Să trăim viaţa!

Hai să trăim frumos!
Să trăim viaţa!
Să fim printre “cei zece”.
***
E o întrebare veche, întrebarea lui Avraam către Dumnezeu, înaintea condamnării Sodomei. Care trebuie să fie, înăutrul unei comunităţi, proporţia dintre bine şi rău, astfel încât comunitatea cu pricina să fie iertată, ocolită de pedeapsa ultimă? Câţi dintre locuitorii unei cetăţi trebuie să fie buni, pentru ca răul din ea să nu duca la dezastru? Măcar zece, sună răspunsul Domnului, după intermedierea patetică a lui Avraam. Zece. Adică foarte puţini. Nu se cere ca binele să fie majoritar, nici în fiinţa colectivă a planetei, nici în viaţa individului izolat. Se cere doar ca binele să existe, să fie identificabil, fie şi într-un dozaj minimal. Dacă e prezent, lucrează homeopatic, ca drojdia în alcătuirea aluatului. Lumea poate fi, deci, salvată, dacă drojdia reţetei ei originare se păstrează, dacă fiecare din locuitorii ei se va strădui să fie numărat printre ”cei zece”.
–Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii
***
„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ – Andrei Pleşu
Andrei-Plesu-Despre-frumusetea-uitata-a-vietii
http://sufletdecocor.blogspot.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>