Adrian Păunescu – Dincolo de prăpăd

Tot mai cumplit şi mai urât îmi este,
Printr-un tunel înzăpezit trecând
Să mă înec, plângând, în propriul gând,
Nemaiaflând de tine nicio veste.

Aud că vei ajunge-ntre neveste,
Între suferitoarele de rând,
Definitiv am să te pierd curând,
Sunt inutile lacrimi şi proteste.

Eu simt că mor uitându-mă-ndărăt,
Şi cum coboară lacrimi să mă spele,
Te caut într-un cuib de rândunele,
Mi-e dor, măcar în poze, să te văd.

Şi, totuşi, dincolo de-acest prăpăd,
Tu ce mai faci, motiv al vieţii mele?

22814372_1559285780793186_6773003029141831640_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *