Ion Minulescu

Romanță fără muzică

Nu-i nimeni… nimeni să ne vadă și să ne-auză –
Nu pleca.
Dă-mi degetelețti inelate să le sărut ca și-altădată,
Dă-mi degetele-ți inelate –
Poeme-n pietre nestimate –
Vreau să le-nvăț pe dinafară și să le cânt,
Dă-mi mâna toată.
Căci nu-i în tot salonul alta, așa, la fel ca mâna ta.

Rămâi cu mine toată seara …
Ce-ți pasă dacă-o să sfârșească
Orchestra valsul? …
Tu nu știi
Că nu-i în tot salonul altul la fel cu mine să iubească?

Deschide-ți brațele –
Altarul în care mă-nchinam alt’dată –
Deschide-ți brațele și prinde-mi în ele brațele-obosite.
Apleacă-ți gura-nsângerată,
Și sărutările-ți aprinse înseamnă-le pe obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsșrile legendare pe malul lacului Stymfal!

20431448_1602240446515971_1646425481449062650_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *