Un dor fără sațiu

De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adînc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
E atîta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins…
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.

Emil Botta

2fde5c0f6854d0a89eb30a9a3925f47c

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>