Digul

de Octavian Paler

 

Marea lovește digul pe care în seara aceea

n-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udă

luneca și, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenți,

ne puteam prăbuși în apa ce fierbea dedesubt.

Dar am fost atenți. Ca totdeauna. Atât de atenți,

încât într-o zi vom renunța să mai pătrundem pe dig.

Ne vom mulțumi să ne-aducem aminte de el,

apoi ne vom aduce aminte mai rar

și îl vom uita în cele din urmă,

vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâți să mergem la capăt.

Acum chiar dacă aș merge pe dig,

nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca

sau pot înainta curajos. E totuna.

Și-aș vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an și unde,

să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb

cine sunt, ce vârsta am și ce caut aici.

Și de ce m-am oprit în fața acestui dig,

ca și cum l-aș cunoaște?

19225176_677506842439228_8742626078071906345_n

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>